Biserica Ortodoxă cu Hramul „Sfântul Nicolae”

Biserica din satul Vizantea-Răzăşească cu hramul Sfântul Nicolae a fost construită între anii 1912-1931 din cărămidă, donată de Societatea Mărăşti pe temelia unei alte biserici din lemn ce a fost distrusă complet în timpul primului război mondial. Credem că acea biserică din lemn a existat odată cu dezvoltarea satului. Biserica actuală a fost avariată în urma cutremurului din 1940. Credincioşii , în frunte cu consiliul parohial au reparat-o între anii 1948-1950. La cutremurul din 1977, Biserica Sfântul Nicolae a suferit numeroase stricăciuni.

În anul 1979 a fost consolidată, absidele şi pridvorul fiind refăcute în întregime. În anul 1997 s-au pregătit pereţii pentru pictură, iar în primăvara anului 1998 au început lucrările de pictură ,,frescă,, executate de pictorul Livia Pavel. Totodată au fost înlocuite strănile în biserică şi s-a construit o clopotniţă nouă. Cheltuielile au fost suportate de credincioşii parohiei Vizantea-Răzăşeasca.

În anul 2006 credincioşii parohiei au construit o sală pentru sărbătorirea hramului bisericii iar în anul 2008 cu sprijinul Guvernului României, a fost înlocuit acoperişul bisericii, iar cu sprijinul comunei Vizantea-Livezi, biserica a fost dotată cu centrală termică.

În decursul timpului biserica a fost sub ocârmuirea Episcopiei Romanului, în prezent fiind sub ocârmuirea Preasfinţitului Părinte Epifanie, episcopul Buzăului şi Vrancei.
20 Martie 2009

Articol realizat de preotul Holbea Ionel

Această prezentare necesită JavaScript.