Puncte de Vedere

Despre Viaţa şi Moarte

 

Două corăbii navighează pe mare: una părăseşte portul,

cealaltă tocmai ajunge în port.

Câţiva oameni plini de bucurie pregătesc o despărţire sărbătorească

pentru corabia care pleacă:

aplauze şi strigăte de bucurie însoţesc plecarea.

Corabia care soseşte în port nu este văzută de nimeni.

Un om înţelept, care a observat scena, spune:

lumea aceasta este ciudată:

cel care porneşte în călătorie este sărbătorit,

în vreme ce cel care se întoarce este primit cu indiferenţă.

Sărmani nebuni!

Sărbătoriţi mai degrabă corabia

care şi-a încheiat în mod fericit călătoria

şi care s-a salvat din pericolele

la care a fost expusă;

şi plângeţi pentru corabia care pleacă

şi care va avea de navigat

împotriva furtunilor şi pericolelor de pe mare.

Tot aşa fac şi oamenii:

când unul se naşte, ei fac sărbătoare,

când unul moare, ei plâng.

Ar trebui să plângă, când cineva se naşte,

căci nimeni nu ştie dacă acesta

va răzbate prin pericolele şi tentaţiile vieţii;

şi ar trebuie să râdă când moare cineva,

care lasă după sine un nume bun.

Când un om se naşte, el este trecut în cartea morţii;

când un om moare, el este trecut în cartea vieţii.

Din tradiţia iudaică

Poemul ne îndeamnă la o reflexie asupra vieţii şi a morţii. Omenirea de astăzi care este ameninţată tot mai mult de furtuna secularizării şi a relativismului nu se mai opreşte pentru a reflecta asupra acestei realităţi.

Ultima parte a reflexiei ne schimbă, ne răstoarnă ierarhia valorilor noastre despre începutul şi sfârşitul vieţii noastre. Cum să plângem când se naşte cineva şi să râzi când moare altcineva? Dar înţeleptul iudeu încearcă să aducă în faţa conştiinţei noastre pericolele pe care omul poate să le întâmpine în viaţă şi bucuria de după moarte în paradisul ceresc. De aceea să încercăm să fim vigilenţi şi echipaţi cu armele credinţei pentru a învinge răul din lume şi din inimile noastre.

Februarie 23, 2009

Petru Mihăiţă Mogda

Student al Institutului Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iaşi

Cristos a înviat şi la Vizantea

Am avut o perioadă de două săptămâni de vacanţă, un timp sfânt, un timp de o intensă trăire spirituală.

mihaita_cozonaci

Foto: Petru Mogda –
Cozonacii de Vizantea

Da, a înviat Cristos şi la Vizantea!

Am meditat despre patimile Domnului nostru Isus Cristos în Postul Mare şi mult mai intens în ultimele zile ale postului. Dar iată că după timpul de purificare trupească şi sufletească pe care l-am experimentat, Cristos a înviat cu adevărat. În timpul celebrărilor pascale, uitându-mă în biserică şi gândindu-mă şi la mine, stăteam şi mă întrebam: Oare ai înviat, Cristoase, în inimile noastre? Oare învierea ta, se observă numai pe mesele noastre bogate de acasă? Întrebările îmi veneau uitându-mă la feţele posomorâte ale oamenilor din biserică. Trebuie să recunosc că participarea la Sfânta Liturghie şi la Sfintele Sacramente a fost destul de mare, ceea ce îmi dă de înţeles că în Vizantea viaţa creştină are încă puls. Dar eu nu trebuie să judec, fiecare dintre noi trebuie să căutăm în adâncul sufletului nostru ceea ce a înviat cu adevărat. Ieşind din biserică, ne îndreptăm spre casele noastre.

Acasă ne întâlnim cu familia şi cu rudele noastre. Ne aşezăm la masă. Avem masa plină de bucate. Înainte de masă am cerut binecuvântarea Domnului pentru bucatele noastre. Iar s-a oprit timpul pentru mine. De ce? Pentru că iar mi-a venit în minte o întrebare: Ce bine ne simţim noi, dar oare au toţi ce avem noi pe masă? Nu, nu cred. Dar, ce putem face? Nu ştiu. Dacă avem posibilitatea să oferim ceva să o facem. Dacă nu, atunci să oferim, trecând pe stradă, un zâmbet, cu urarea: Cristos a înviat! Am lăsat Vizantea pentru încă o perioadă de 2-3 luni, pentru a-mi putea continua drumul chemării mele. Am lăsat Vizantea cu un spirit optimist că poate acest Paşti va scoate din letargie această comunitate care odată era plină de energie şi jovialitate.

April 20, 2009

Petru Mihăiţă Mogda

Student al Institutului Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iaşi

 

Anunțuri