Biserica Ortodoxă cu Hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”

S-a zidit din temelie acest aşezământ cu hramul ‘Sf. Ier. Nicolae’ în satul Piscu Radului în timpul preotului Grosu Ion, în anul 1930, din cărămidă, cu contribuţia credincioşilor satului, pe vechiul loc unde fusese biserica veche, distrusă în primul război mondial.

Lucrările s-au finalizat în anul 1946, iar în 1950 a avut loc sfinţirea bisericii de către Prea Sfinţitul Episcop Antim, în timpul păstoririi preotului Bălănică Ion.

In anul 2001 s-a înnoit acoperişul, iar în anul 2002 s-au efectuat lucrările exterioare de tencuială.

Biserica nu a mai fost împodobită cu pictură niciodată dar sub îndrumarea Prea Sfinţitului Episcop Epifanie, în toamna anului 2004 s-au început lucrările de pictură în tehnica fresco, de către pictorul Hodorogea Costică şi s-au încheiat în anul 2005.

Toate lucrările s-au efectuat cu contribuţia enoriaşi1or, cu ajutorul Consiliului şi Comitetului Parohial şi prin strădania preotului paroh, Diaconu Pavel, în timpul arhipăstoririi Prea Sfinţitului Episcop Epifanie Norocel.

Sfinţirea a avut loc în ziua de 23 octombrie 2005, Protoiereu de Panciu fiind preotul Dobrin Constantin.

20 Februarie 2009

Articol realizat de preotul Diaconu Pavel

Această prezentare necesită JavaScript.