Mănăstirea Vizantea

1. Aşezarea şi denumirea 2. Ctitorii
3. Procesele 4. Închinarea
5. Secularizarea averilor Mănăstirii 6. Biserica, descriere arhitectonică
7. Sculptura 8. Obiecte şi cărţi vechi de cult
9. Clerici conducători ai Mănăstirii până azi 10. Reparaţii
11. Bibliografie

1. Aşezarea şi denumirea

Mănăstirea Vizantea se găseşte între dealurile subcarpatice, în comuna Vizantea-Livezi, judeţul Vrancea, situată pe şoseaua judeţeană ce leagă reşedinţa judeţului de staţiunea climatică Soveja, trecând prin comuna Vidra, poarta de intrare în ,,Ţara Vrancei“.

În legătură cu numele acestei mănăstiri nu avem dovezi care să ne lămurească originea lui. Documentele notează mai multe locuri numite astfel: mănâstirea, satul şi un pârâu.

Pentru explicarea acestei toponimic se prezintă mai multe posibilităţi. După unii cercetători I s-a putut zice mănăstirii Vizantea în amintirea Constantinopolului, care în diverse limbi slave de pildă în bulgară acest oraş este numit Vizitişa, nume care apare, dealtfel şi în limba română. O asemenea numire pentru o mănăstire românească este firească dacă ne gândim la rolul pe care l-a jucat altădată Constantinopolul în viaţa religioasă a ortodocşilor, deci şi a românilor.

Dacă am accepta această ipoteză trebuie să admitem că satul şi apa şi-au căpătat numele de la mănăstire. În ce priveşte satul vedem că şi-a luat numele de la mănăstire. De această părere este şi episcopul Melchisedec, care spunea că satul ,, s a luat numirea de la Monastire, ca toate satele din prejurul Monastirilor; căci la început Monastirile erau în locuri isolate şi singuratice; apoi cu încetul, trebuinţele gospodăreşti ale lor au provocat adunarea de locuitori lucrători pe lângă Monastiri, din care cu timpul s au format sate “.

Dacă satul a putut lua numele de mănăstire, în ce priveşte pârâul nu putem spune la fel, deoarece se vede că pe timpul când s-a format mănăstirea, pârâul de lângă ea se numea ,, Vizanţ “ sau ,, Vizat – Vizat “ de unde forma adjectivală slavonă :,, Vizantea “ adică mănăstirea Vizatică sau de la Vizat. Ar fi posibil ca acest nume să fie de origine ungurească ( viz- apă) dacă ţinem cont de faptul că aceste locuri au fost stăpânite de cumani. Probabil ei au numit pârâul astfel deoarece în locul de unde izvorăşte pârâul Vizăuţ, există şi izvoare de apă minerală. Acest lucru deosebea într-un fel pârâul Vizăuţ de celelalte ape din zonă.

2. Ctitorii

Afirmaţiile în legătură cu începuturile mănăstirii Vizantea sunt neclare, întrucât după documente aceasta a fost întemeiată pe vremea lui Petru Şchiopul (1547-1577; 1578-1579; 1587-1591), iar după panelnic, în timpul lui Ieremia Movilă (1595-1600; 1600-1606).

Documentele în legătură cu începuturile mănăstirii Vizantea aşa numite ,,ispisoa-ce “ (acte oficiale) în care se consemnează unele danii.

Astfel la 18 aprilie 1584 s-a emis un ,,Ispisoc de la Domnul Petru Voevod prin care dă şi întăreşte lui Brostoc, stareţii de Putna, împotriva a 4 cai graşi un loc pustiu, în ţinutul Putnii între Vrancea şi între Şuşiţa pe amândouă Vizăuţele, din muntele Ghergheleului, până în dealu Şuşiţăî, cât este loc domnesc “.

Acest document ne arată hotărârea de începul a mănăstirii Vizantea. Intemeietorul acestui aşezământ nu poate fi altul decât stareţul Ioan Broştoc, care probabil s-a călugărit.

man_vizantea1

Vederea generală a mănăstirii la anul 1884-1886

Din faptul că în pomelnicul acestui aşezământ, scris la 1613, în fruntea ctitorilor este pus Ieremia Movilă împreună cu soţia lui Elisabeta , deducem că şi acest domn a ajutat pentru a se pune bazele acestui sfânt lăcaş. Totuşi de la acest domn nu s-a păstrat nici un act prin care să fi făcut vreo danie acestui aşezământ, ci este numai în pomelnic menţionat printre ,,ctitorii ce au întemeiat din nou această sfântă monastire “.

Dacă Domnitorul Ieremia Movilă este aşezat printre cei care au ,,întemeiat din nou “ acest aşezământ înseamnă că aici exista un schit sau cel puţin vreo chilie pustnicească înfiinţată aşa cum am spus de nimeni altul decât de călugărul Brostoc, proprietarul pământului.

Existenţa acestui schit este dovedită de documentul din 9 martie 1612 prin care domnitorul Ştefan Tomşa(1611-1615), întăreşte ,,călugărilor de la schitul ce se chiamă Vizantiea“ terenul pe care Brostoc îl cumpărase de la domnitorul Petru Şchiopu.

Credem că acest schit a fost ,,întemeiat din nou“ de domnitorul Ştefan II Tomşa, în timpul căruia s-a scris şi pomelnicul mănăstirii pe care î-l redăm, după episcopul Melchisedec:1

a) Domnii: Ioan Eremia Moghilă wd. Doamna lui Elisatha.

Ioan Ştefan Voevoda şi Doamna lui Axania.

Ioan Miron Barnovski şi muma lui Elisatha.

Ioan Ştefan Voevoda şi Doamna lui Satha.

Istatia Dabija wd. Şi Doamna lui Caterina.

Ioan Duca wd. Şi Doamna lui Nastasia.

b) Arhiepiscop Athanasie

Arhiepiscop Thodosie

Arhiepiscop Varlaam.

Arhiepiscop Evlogie.

Arhiepiscop Mitofan.

c) Boerii Ionaşcu, Irina, George, Krăstea, Măricuţa, Zamfira.

Pan Dumitraşcu şi Knighinea lui Maria.

Pan Ioniţă şi Knighinea lui Nastasia.

Pan Gavriil şi Knighinea lui Sofronia.

Shatul şi Knighinea lui Maria

Vasile, Sinca, Dumitraşcu, Iradia, Irimia, Mărica, Mănasie, Ursul.

În partea de jos al pomelnicului este scris : acest sânt pomelnic a oserduit ( a l face) mult pecătosul Ioan Iuştocavu, în dilele lui Ştefan Voevodul, în anul 7121 mart, 6 (1613).

Pomelnicul de mai sus a fost doar început la 6 martie 1613 fiind trecuţi domnii până la Ştefan Tomşa pentru ca ulterior să fie adăugaţi şi ceilalţi care au făcut domnii acestei mănăstiri.

Este posibil că tot Ştefan Tomşa să fi zidit biserica veche din lemn de stejar ale cărei temelie din lemn se mai vede în incinta fostei mănăstiri Vizantea şi probabil că tot el a construit şi zidul împrejmuitor, pentru că în documentul din 9 martie 1617 acest aşezământ este trecut în rândul mănăstirilor.

Prin acest document, domnul Radu Mihnea (1616-1619; 1623-1626) întăreşte mănăstirii Vizantea proprietatea sa astfel : ,,suret de ispisoc de la Vvd., tălmăcit de evloghii, întăritor mănăstirii Vizantea pe tot locul ei esti pe amândouă Vizăutele din gura Vizăutului celui mare până la dealul Răchitaşului“2.

Aceiaşi proprietate este întărită şi de domnul Alexandru Ilieş prin documentul din 22 iunie 1621, în care este amintit ,,hramul Înălţărei cinsitei cruci3 a mănăstirii Vizantea.

Dezvoltarea moşiei mănăstireşti:
Din documentele pe care le-am prezentat mai sus reiese că la început moşia mănăstirii Vizantea constă dintr-un ,,loc pustiu între Vrancea şi între Şuşiţa pe amândouă Vizăuţele, din muntele Ghergheleului până în dealul Şuşiţei.

man_vizantea_pomelnic

Pomelnicul de la Mănăstirea Vizantea

Acest loc este situat în partea de vest a actualei comune Vizantea-Livezi. Din document nu ne putem da seama cât cuprinde acest ,,loc pustiu“ în partea de est dar totuşi credem că la est acest loc se mărginea cu moşiile răzeşilor din satul Vizăuţul mare (actual Răzăşeasca) şi cei din Vizăuţul mic (Livezile).

Aceste sate au existat înainte de întemeierea schitului Vizantea. Vizăuţul Mare ia fiinţă în urma cumpărăturii făcute de Coman de la domnitorul Alexandru Vodă (probabil Lăpuşneanu) Coman a cumpărat ,,o poiană ci să numeşti Vizăuţul Mare, cu preţu di trii cai buni…”4. Ulterior5,, Sărban şi cu fraţii lui Oană şi cu B…… lui Coman“ au vândul jumătate din terenul cumpărat de Coman, vrâncenilor Bodin şi Caba, pe ,,130 zloţi tătăreşti şi astfel s-a înfiinţat Vizăuţul mic.

Pe lângă această proprietate pe care stareţul Brostoc a cumpărat-o de la Petru Vodă, mănăstirea Vizantea a mai obţinut şi alte proprietăţi fie prin cumpărare fie prin diferite danii făcute de domnitorii boieri şi alţi credincioşi.

Astfel printr-un act din 4 februarie 1610 Dobra Grozăvioasa face danie mănăstirei Vizantea ,,partea ei de moşie din Vităneşti, din Măgura, până în apa Şuşiţei şi o moară pe apa Putnei6.

La 26 septembrie 1626 Dumitraşcu Buciumaş sătarul şi jupâneasa sa Stanca vând lui Miron Barnovschi o moară din satul Popepeseşti cu loc din hotarul satului şi un vad de moară7.

Această proprietate domnitorul Miron Barnovschi o face danie mănăstirii Vizantea precum reiese dintr-un document din 1683 prin care ,,Duca Vodă întăreşte mănăstirii Vizantea moara din Popepeseşti cu loc din hotarul satului şi un vad de moară cumpărate de Miron Barnovschi de la Dumitraşcu Buciumaş pe 80 de galbeni şi date mănăstirii Vizantea“8.

Într-un act inedit din 20 iunie 1632, prin care Dobra (probabil aceiaşi care face danie în 1610) împreună cu soţul ei Ion dăruiesc mănăstirii Vizantea partea lor de ocină din satul Vităneşti9. La aceiaşi dată domnitorul Alexandru Iliaş întăreşte mănăstirii Vizantea dania unei moşii din Vităneşti a unui vad de moară pe apa Putnei şi cu pemeţii şi vie şi ocină din apa Cârligului până în apa Scurti10.

La 24 iulie 1634 domnitorul Vasile Lupu întăreşte mănăstirii Vizantea un vad de moară pe apa Putnei, în satul Găgeşti11.

Andronic din Vităneşti dăruieşte mănăstirii Vizantea, la 10 mai 1663 un pogon de vie12. Cu o zi înainte (9 mai 1633) mănăstirea primise de la Cârstea feciorul lui Gheorghe un loc de casă din satul Giuleşti13. La 9 octombrie 1661 Grozava şi soacra sa din Brătine cu feciorii Precopie şi Vasile dăruiesc mănăstirii Vizantea „un pogon de vie în dealul Clipiceştilor pe lângă via lui Posmag”14.

Ilie Nichita din Câmpuri vinde mănăstirii Vizantea la 3 noiembrie 1667 ,,ocina şi moşia sa opt pământuri “15.

La 1 aprilie 1672 Ursul de Vizăuţ, feciorul Docolini vinde mănăstirii Vizantea moşia sa ,,de silişte cu livadă, pădure şi vad de moară“16.

A doua zi ( 2 aprilie 1672) mănăstirea Vizantea primeşte ca danie de la Toader din Vizăuţ, moşia acestuia17. La 21 mai 1674 Axintie Măţăş şi soţia sa Angheliţa, dăruiesc mănăstirii Vizantea 5 pogoane de vie la Scortăşti18. Aceştia mai dăruiesc în acelaşi an ,,trei zapise cuprinzătoare de vii la Scortăşti din Măgura până în Şuşiţa şi un răzor din Măgură în jos în total 15 prăjini “. Acest teren îl cumpărase Axintie de la ,,Petre sin Vasile“ cu trei galbeni în anul 167019.

Damian din Voloşcani cu femeia sa Dobra şi cu feciorii lor dăruiau mănăstirii Vizantea, la 15 august 1677, o parte de loc din apa Cârligului până în Valea Scurtii20.

La 1 iunie 1679, Pântea cu femeia sa Ruxandra şi cu feciorul lor Cozma vând egumenului Simion de la Vizantea, două pogoane de vie la Scortăşti pe 30 lei21.

Andronic Burgă din Câmpuri cu toată casa sa vinde la 13 august 1680, aceluiaşi egumen 15 pământuri părinteşti ,, în dial deasupra mănăstirii până din sus de scătura lui Baracoci “22.

Petrea feciorul lui David din Voloşcani dăruieşte la 15 august 1683 mănăstirii Vizantea ,,silişte cu pomi cu vie cu pământuri de ţarină, cu poieni de fân, cu loc stîrp, cu cadru şi cu tot venitul locului “23.

La 29 aprilie 1685 ,,Matei fiul lui…din Giurge“ vinde mănăstirii o săcătură ,,la locul lozile“24.

La 19 iulie 1687 egumenul Simion de la mănăstirea Vizantea cumpără de la sătenii vizăuţeni un vad de moară din satul Vizăuţi, pe 20 lei25.

In septembrie 1690 Toader dascălul şi femeia sa Tudosca dăruiesc aceleiaşi mănăstiri ,,două pogoane de vie în hotaruşl Băleştilor“. Acest teren îl cumpărase la 20 mai 1673 de la Nistor şi femeia sa Maria şi de Crăciun, feciorul lui Ştefan Pitiliş, cu femeia lui Floarea, de la fiecare câte un pogon pe 25 lei 26.

Tot egumenul Simion cumpără pentru mănăstirea Vizantea, la 21 septembrie 1692, de la Gavriil a Marolii din Dragoteşti ,,trei blăni în Lunga Largă din jos de casa Şuiului Ibidem, f. 10, doc. 13 pe 13 lei“27. La 22 mai 1711 feciorul lui Crăciun din Câmpuri vinde egumenului Filotei de la Vizantea ,,două pământuri în dealul lui Condrat pe 2 lei “28. În acelaşi an la 26 octombrie egumenul Filotei cumpără de la ,,Vasile feciorul lui Ioniţă, ginerele Vălianului “ un pământ în dealul lui Condrat pe 2 lei29.

La 13 iunie 1714 Dumitraşcu şi cu femeia lui Agafie şi cu feciorul lui Eremia vinde mănăstirii Vizantea ,, o moşie în dealul de deasupra mănăstirii pe 20 lei “30.

La 18 iunie 1714 Popa Dimitriu cu feciorii săi Tihic şi Timothei dăruiesc mănăstirii Vizantea ,,trei pogoane de loc stîrp în uliţa Bălăşeştilor, cumpărate de la Ion feciorul Budescului din Câmpuri31.

In acelaşi an la 3 august Parthenic vinde egumenului Ifesin de la mănăstirea Vizantea ,, 5 fiete de loc stîrp din capul viei lui Nistor pe 3 lei bătuţi“32.

In anul 1719 ,,Ion sin Rugină“ vinde egumenului Filotei de la mănăstirea Vizantea ,,un pământ de la Corni pe 1 leu“33.

Tot în anul 1719 egumenul Ifrosin cumpără de la ,,Ion sin Vasilache şi a Dobritii“ ,,ocine şi moşia partea adoi fraţi, tot locul în silişte în Vizăuţ din cauza foametei “34. De asemenea, egumenul Ifrosin mai cumpără în acelaşi an ,,un pământ din luncă de la Blăgani pe 2 lei“ de la Lepădat feciorul lui Cârstian Rugină şi cu femeia sa Dochiţa35. La 14 februarie 1724 ,, Ilie cu fratele său Alexandru sin Crăciun “ de la Câmpuri cu nepoţii şi feciorii lor vând mănăstirei Vizantea o parte de loc din dealul Tarniţei, numita Groapa lui Prescură, pe 6 lei“36. Theodosie călugărul de la Vizantea, nepotul lui Doraftie din Câmpuri dăruieşte mănăstirii Vizantea, 26 octombrie 1724, ,,o moşie alături cu moşia de la Rugină”37. Egumenul Ifrosin mai cumpără la 20 decembrie 1729, de la Ion Iosif din Negrileşti, soţia sa Savina şi feciorii lor Matei, Ştefan, Ion şi Nistor ,,o moşie în dealul Muntencii pe o iapă cu un străşnic“38. La numai o lună de zile călugărul Arsenie dăruieşte egumenului Iosif de la Vizantea ,,un pământ din dealul de deasupra mănăstirii şi altul în dealul Muntenilor“39.

La 15 septembrie 1742 ,,Ion Cojoc sin Miron Grecul“ din Negrileşti cu sora sa Mădgălina, vând egumenului Teofil de la mănăstirea Vizantea o moşie ,,de deasupra tarniţei pe 4 lei “40.

3. Procesele

În decursul timpului călugării de la mănăstirea Vizantea au avut neînţelegeri cu megieşii marii mănăstiri din cauză că aceştia ocupau abuziv părţi din moşia mănăstirii sau produceau stricăciuni.

Pentru rezolvarea acestor neînţelegeri, călugării se adresau domnitorilor, care trimeteau diferiţi slujbaşi pentru a rezolva cazurile. Astfel că, la 9 ianuarie 1683 domnitorul Duca Vodă porunceşte lui Dumitraşcu Cortaciu să aleagă toate părţile de ocină şi moşie din Vităneşti, vadul de moară din Găgeşti şi orice donie sau moşie ale mănăstirii Vizantea, ce sunt împresurate de megieşi41.

La 11 ianuarie 1723, Mihail Racoviţă trimetea pe Costache fost logofăt şi pe Miron Dima la mănăstirea Vizantea pentru fixa hotarele pământurilor mănăstirii încălcate de megieşi în timpul în care mănăstirea a fost închisă42.

La 11 ianuarie 1730 Grigorie Ghica cere egumenului de la Vizantea “să fie volnic să apere toate moşiile mănăstirii dinspre Bârsani şi Vrânceni” ca nimeni să nu intre pe moşiile mănăstirii cu oi sau alte dobitoace43.

Acelaşi domnitor trimite pe Ştefan Catargiu, fost mare clucer, la 18 iulie 1733 să meargă la Vizantea pentru a fixa hotarele pământurilor mănăstirii44.

La 8 ianuarie 1754 domnitorul Matei Ghica Vodă cere egumenului de la Vizantea să fie volnic să apere toate moşiile mănăstirii dinspre Bârsani şi Vrânceni de orice încălcări45.

La 20 ianuarie 1761 Grigorie Ioan Vodă porunceşte lui Neculai Vintura cămăraş starostele de Putna să cerceteze pe Murguleţ Mazilul, care ar fi stăpânit fără dovadă moşia Cârligului, pe care mănăstirea Vizantea are o danie46.

La 8 iulie 1761 bătrânii din satul Floreşti adeveresc dreapta stăpânire a mănăstirii Măgurii până în matea Suşitii şi (Vlascos, mare medelnicer, staroste de Putna, dă mărturie de judecată egumenului pentru Nistor, fefciorul lui Toader din Răcoasa, care a cosit pe locul ce-l vânduse pe din jos de casa Şuiului) care pe nedrept le stăpâneşte Sandu Marghiolul cu neamurile lui47.

La 17 iunie 1762 boierii Anghel Prat şi Simion Arămescul dau mărturie hotarnică pentru “părţile de moşie” ale mănăstirii Vizantea din satul Clipiceşti şi “trei răzoare de loc de frunte de către moşneni”48.

Domnitorul Ioan Teodor Vodă cere egumenului mănăstirii Vizantea la 8 ianuarie 1764 ,,să fie volnic să apere moşia şi braniştea de orice încălcări49.”

La 7 februarie 1768, Grigorie Ioan Calimache Vodă porunceşte lui Dumitrache, pahornic staroste de Putna, să cerceteze pe Nicoară Berbece, care ar fi stăpânit fără nici o dovadă moşia Cârligului50.

Acelaşi domnitor întăreşte la 31 decembrie 1768 mănăstirea Vizantea asupra moşiei Găureni ca urmare a judecăţii avute, dându-i dreptul de a lua “a zecea parte din toate precum şi zilele de boieresc în lucru sau bani”51.

La 9 martie 1777 Grigorie Alexandru Ghica Leon fost mare pahornic, staroste de Putna să judece asupra stăpânirii de către mănăstirea Vizantea a vadului de moară de la Gura Repezii pe Şuşiţa, făcut de Constantin, nepotul lui Patronie, precum şi a altor moşii ale mănăstirii din Vităneşti şi Clipiceşti52.

La 24 februarie 1779, Constantin Dimitrie Moruzi Voievod porunceşte fostului mare paharnic Alexandru Iancoleu, staroste de Putna, să meargă la Vizantea împreună cu egumenul mănăstirii şi cu răzeşii “să împartă pământurile mănăstirii despărţindu-le de cele ale răzeşilor prin bolovani”53.

La 8 mai 1779 Neculai mare vornic de poartă Şi Stan fost başbuluc boş mazil, fiin orânduiti din partea fostului mare spătar Constantin Catargiu şi a fostului mare paharnic Alexandru Iancoleu, staroste de Putna, dau mărturie hotarnică pentru moşia Vizăuâi, între mănăstirea Vizantea şi răzeşii locului54.

Peste numai două zile se mai dă o mărturie hotarnică asupra părţilor de moşie (în număr de 48 de pământuri) de deasupra mănăstirii cumpărate şi dăruite mănăstirii Vizantea de către câmpureni55.

Nemulţumiţi de hotărârea judecăţii în pricine cu egumenul Ioachim de la Vizantea pentru stăpânirea moşiei Vizăuţi, moşneni şi răzeşii din Vizăutul Mic fac plângerii, care însă este găsită neîntemeiată în urma cercetării făcute de „veleţii boieri” din 4 iunie 177956.

La 10 septembrie 1779 sătenii din Vizăutul Mic (Găurele) se învoiesc cu egumenul de la Vizantea, prin mijlocirea pahului Alexandru Iancoleu, staroste de Putna, „să ţină moşia mănăstirii pentru hrana lor plătind mănăstirii pe tot anul 55 de lei şi o zi de clacă de 50 de oameni să muncească la mănăstire o zi de vară de la răsăritul soarelui până la apusul soarelui”57.

La 15 februarie 1792 Vasilache, căpitan fiind rânduit de starostele de Putna dă mărturie hotarnică, pentru „dreapta stăpânire a mănăstirii Vizantea, asupra moşiei Voloscani, potrivit învoielii dintre egumenul Nichifor şi moşnenii din Voloşcani58.

Domnitorul Constantin Şuţu porunceşte la 22 iunie 1793 lui Iordache Negre fost mare clucer şi lui Mihalache Crechez, fost mare han, să cerceteze jalba egumenului de la Vizantea în care se arată că răzeşii din Găurele nu urmează învoielii făcute la 10 septembrie 177959.

La 3 august 1793 starostii Putnei prin Iordache Negre clucer şi Mihalache Cerchez, paharnic, adeveresc că făcându-se cercetare după porunca domnească din satul Găurele nu mai au nici un temei privitor la stăpânirea moşiei Găurele60.

Nu mult după aceasta egumenul Nichifor de la Vizantea trimite o nouă jalbă în care se plânge de neplata avaetului moşiei Găurele de către sătenii găureni, fiindcă la 15 noiembrie 1793, domnitorul Mihail Constantin Şuţul porunceşte lui Iordache Negre şi lui Mihalache Cerchez să cereceteze această jalbă61.

Cu această ocazie domnitorul le porunceşte să cerceteze şi să hotărască dreapta stăpânire a mănăstirii Vizantea, asupra unei moşii pentru care ar fi păgubită de Sandu Marghiolul şi a câtorva părţi din moşie din ţinutul Putna ce le-ar stăpâni nişte mazili62.

La 30 ianuarie 1794 Gheorghe, clucer şi Mihalache ban adeveresc dreapta stăpânire a mănăstirii Vizantea, asupra a „două pământuri de moşie şi un răzor” din hotrul Giuleştilor, ce ar fi fost date înschimb unui Sandu Marghiolul, de alţi egumeni63.

La 28 decembrie 1794 Sandu Marghiolul cu feciorul lui Manolache se învoiesc cu egumenul Nichifor de la Vizantea să înapoieze moşia vândută lor de egumenul Macarie, primind înapoi preţul vânzării „60 de lei şi 20 de stupi, din care iartă 10 şi mai dăruieşte mănăstirii 3 oca de ceară”64.

La 19 aprilie 1795 Mihail Constantin Şuţu Vodă, dă volnicie egumenului Nichifor de la Vizantea, să aibă a stăpâni moşia din jurul mănăstirii, iar locuitorii din jurul acesteia sau de pe aceeasta să nu facă nici o călacre a moşiei fără învoiala mănăstirii, dând dijmă din toate şi porunceşte starostelui de Putna să vegheze la respectarea poruncii65.

Stărostia Putnei prin Mihalache, pah staroste de Putna, porunceşte la 12 august 1795 lui Dimitrie Ghionoiu, vornic de Vrancea să facă în aşa fel ca oamenii de pe moşia Ghergheului să se supună hripoavelor, care recunosc proprietatea deplină a acestei moşii ca fiind a mănăstirii Vizantea66.

4. Închinarea

Potrivit obiceiului timpului, ctitorul mănăstirii Vizantea, călugărul Ioan Brostoc închină mănăstirea, la 22 iunie 1646, mănăstirii Pângăraţi67. Aceasta explică faptul că la 23 iulie 1646, domnitorul Vasile Lupu întăreşte pe egumenul de la mănăstirea Pângăraţi ca să aibă a apăra tot hotarul mănăstirii Vizantea, nimani să nu aibă a umbla cu dobitoacele prin fânat, nici să aibe a cosi acel hotar68.

Mănăstire Vizantea devine independentă, aşa cum o găsim în anul 1777, probabil la 22 iunie 1662 şi 11 aprilie 1664, când mănăstirea Pângăreţi dădea lui Eustasie Dabija „un metoh sau mănăstioară anume Vizantea cu tot venitul”69.

După părerea unor istorici70, mănăstirea Vizantea a fost închinată mănăstirii athonite Grigoriu la 15 ianuarie 1769, de către domnitorul Grigore III Alexandru Ghica ca semn de răsplată făcută călugărului Ioachim, care îl împrumutase la Constantinopol pentru a-şi recăpăta tronul şi căruia îi făgăduise că-i va da dublu.

Un act de închinărie cu această dată nu există pentru că, aşa cum vom vedea, de fapt, închinarea nu s-a făcut atunci, ci mai târziu la 15 ianuarie 1777 de către Grigore III Alexandru Ghica în a treia sa domnie (1774-1777)71.

Acesta nu putea să o închine în 1769 pentru că atunci nu era domnitor, încheindu-şi a doua domnie la 5 noiembrie 1768.

Reproducem un pasaj din hrisovul prin care domnitorul Grigore Ghica şi mitropolitul Gavriil Glimachi închină mănăstirea Vizantea mănăstirii Grigoriu: „Prin prezentul nostru hrisov domnesc facem cunoscut celor în drept că un călugăr, aparţinând sfintei monastiri Grigoriu de la Muntele Athos, dedicată Sfântului Nicolae Arhiepiscopul şi Thaumaturgul, un călugăr zic cu numele Ioachim, om înţelept şi binefăcătoriu, în cele mai de pe urmă timpuri ale anomaliilor, a răscumpărat prin propria sa voie şi cu mijloace proprii băneşti şi diferite împrumuturi ce au făcut mai mulţi creştini din această tară ce căzuse în robie şi a făcut a-şi redobândi vetrele lor.

Deci luând în considerare această mare binecuvântare făcută statului nostru de acest călugăr binefăcător şi virtuos în dorinţa de a arăta recunoştinţa noastră către mănăstirea Grigoriu, căruia sus-zisul părintele Ioachim îi aparţinea, l-am gratificat cu largheţă şi de vreme ce sus-zisa mănăstire Grigoriu n-are în principatul nostru nici un metoch, de la care ar putea avea oarecare venit ca celelalte mănăstiri de la Muntele Athos, Eminenţa sa Mitropolitul Ţării noastre hotărâ cu consimţământul nostru a dedica şi a închina acestei mănăstiri Grogoriu, una din mănăstirile acestei ţări, ce sunt independente şi nu sunt supuse altui loc, numită Vizantea din ţinutul Putnei, cu toate averile ei mişcătoare şi nemişcătoare72.

Aşa ne putem explica faptul că la Vizantea apar călugări greci, care zidesc din piatră actuala biserică, astăzi parohiala, cum consemnează şi pisania de deasupra uşii de la intrarea în pronaos: „Cu cheltuiala Monahului Visarion-1858”.

 

man_viz_2

Foto: Dorica Urloiu – Mănăstirea Vizantea

man_viz_3

Foto: Dorica Urloiu – Mănăstirea Vizantea

5. Secularizarea averilor Mănăstirii Vizantea

Prin legea din 13 decembrie 1863, mănăstirea Vizantea a fost desfiinţată, iar biserica sa devenind locaş de parohie. Moşiile care au făcut parte integrală până la 3 decembrie 1863, din averea mănăstirii au trecut în proprietatea statului. Acestea au fost arendate în perioada 1876-1886 cu 10.619 lei şi 60 de bani annual, iar între 1886-1896 cu 6.700 lei anual73.

În legătură cu ultimul egumen al mănăstirii Vizantea, Visarion putem spune că de la anul 1852 şi până în 1853, a strâns o avere fabuloasă, cum spune testamentul său, pe care a împărţit-o „spitalului din Atena, mănăstirii grigoriu 39.000 groşi, comunităţii Sf. Munte 20.000, etc cu totul ajungându-se la vreo 20.000.000 lei74.

După secularizarea chiliilor rămân pustii care în decursul timpului s-au dărâmat, rămânând numai casele egumenilor.

Acestea la început au servit ca şcoală sătească, iar în timpul din urmă drept casă parohială. Iată în ce stare deplorabilă găseşte episcopul Melchisedec, fosta mănăstire Vizantea, la anul 1882, când o vizitează: „Biserica este înconjurată de ziduri, casele egumeneşti stau încă bine, dar toate celelalte s-au ruinat şi arendaşul ară până la poarta mănăstirii”.

5. Biserica, descriere arhitectonică

Intrarea în vechea incintă fortificată a mănăstirii se făcea prin partea de sud, pe sub bolta de zid care se poate observa şi astăzi. Zidul care o înconjoara odinioară avea o formă pentagonală, având iniţial înălţimea de 4 metri şi grosimea de 1 metru şi era străpuns în partea de sus şi din loc în loc de creneluri, care serveau pe timpuri la apărarea contra năvălitorilor.

De îndată ce s-a terminat biserica actuală (1858), dat fiind şi împrejurările ce au urmat (exproprierea din 1863) biserica veche, din lemn de stejar a fost lăsată în părăsire, pentru ca în 1916 să fie distrusă complet de armatele austro-ungare.

Astăzi se mai pot vedea doar urmele vechii temelii de piatră, precum şi porţiuni din zidurile incintei.

Intrarea în curtea mănăstirii se face astăzi prin partea de apus, pe sub un portic care susţine turnul clopotniţei.

Porticul este format dintr-un gang la intrare, la ieşirea căruia se află un arc triumfal susţinut pe câte doi pilaştri puternici, care formează la rândul lor extremităţile zidurilor de o parte şi de alta a intrării. Deasupra gangului, înalt de 4 metri se află o încăpere deasupra căreia este construită clopotniţa. Turla clopotniţei este lucrată din lemn, are o formă hexagonală şi o înălţime de 8 metri cu baza de 3 metri.

Biserica este construită în stil bizantin, în plan triconic, din blocuri de piatră cioplită (35/20 cm.) până la acoperiş. Are înălţimea de 8 m, lungimea de 22,5 m şi lăţimea de 9,5 m. Acoperişul este în serpantă şi făcut din tablă zincată.

Turla este construită pe im paralelipiped cu baza pătrată, împrejurul căreia se relevează cele trei „prigoane” nişte construcţii de formă semicirculară, de pe acoperiş, care redau braţele crucii din interior. Iniţial turla avea o formă octogonală şi era flancată de opt „buclieri” ce păreau suprapuşi câte trei la fiecare unghi: cei doi dedesubt în formă de pilaştri, iar cei de deasupra în formă de coloană pe ale căror capitaluri se sprijineau trei arcuri suprapuse. În părţile de răsărit, miazăzi şi apus ale turlei erau 6 ferestre mici, în stil bizantin. În urma cutremurului din 1940 turla bisericii s-a prăbuţit şi a fost refăcută de enoriaşi. În prezent este lucrată din paiantă, are o formă circulară, căptuşită în exterior cu scândură şi tablă zincată pe interior peste paiantă s-a aplicat un strat de tencuială, fiind pictată în frescă.

Intrarea în biserică se face prin partea de apus, cam la 5 m depărtare de gangul de la portic şi pe sub un mic pridvor susţinut la intrare de patru coloane, pe a căror capiteluri, pe o arhitravă este construit „pignonul” triunghiului care susţine acoperişul de jos al bisericii.

Interiorul acoperişului de la pridvor este boltit (en berceau). Deasupra uşilor prin care se intră în pronaos este săpată în piatră inscripţia grecească: „ΔΙαΕΞΟΔΟΝ Βιςαςιωnoς monaxγ 1858.

La doi metri înăuntru de la intrare se găsesc doi pilaştri puternici, de o parte şi de alta, având baza un dreptunghi, iar în partea superioară susţinând un dublou, de la care spre răsărit până la transept se formează bolta deasupra navei principale care alcătuieşte naosul, flancat, de alte părţi cu patru pilaştri mai mici, cu baza aproape pătrată, pe a căror capiteluri se sprijină.

Spre apus, atât cât cuprinde trava acestui dublou, spre uşa de la ieşire se formează o navă mai mică boltită tot „en berceau”, terminându-se printr-o absidă în fundul căreia, exact deasupra uşilor este un ochi circular deschis, numit lunetă, care face ca interiorul să fie întotdeauna aerisit. Dedesubtul mulurilor care ornează această absidă, în partea opusă, trecerea de la planul circular la unghi se face prin două pandative mici.

În părţile de nord şi vest ale acestei abside se deschid două arcuri, susţinute pe de o parte de cei doi pilaştri mari, iar de cealaltă parte de peretele de la intrare. Aceste arcuri la rândul lor susţin câte o mică cupolă dedesubtul cărora se observă câte patru pandative susţinute de câte două arcuri, orientate în sens contrar celor două arcuri deschise.

Trava cuprinsă între peretele de apus şi cei doi pilaştri mari, precum şi porţiunea cuprinsă între pereţii laterali de nord şi de sud şi acoperită de bolta nisei şi a celor două cupole mici formează pronaosul, luminat de două ferestruici opuse. Pe acest pronaos, se pare că ctitorii aveau de gând să ridice două turle, adică cele două cupole mici descrise să fi fost înălţate deasupra acoperişului prin intermediul a doi tamburi. Fiind, însă, în preziua secularizării averilor mănăstireşti, citorii s-au mulţumit să termine lucrarea cât mai curând.

Pronaosul este flancat în total de 6 pilaştri, ai căror capiteluri, la rândul lor susţin câte două arcuri la nord şi sud, în fundul cărora se proiectează alte două, pentru a face loc luminii care pătrunde prin cele două ferestre lucrate în stil bizantin.

Trecerea de la pilastru la pereţii laterali se face prin arce mici, susţinute pe capiteluri şi buclieri. Transeptul, adică nava transversală principala cuprinsă între cele două abside principale laterale, este flancat de patru pilaştri, doi la apus şi doi la răsărit, pe a căror capiteluri se sprijină cele patru dublouri de dimensiuni egale, deasupra cărora este aşezată cupola, prin intermediul tamburului. Acesta la intercesţia cu cele patru arcuri, între care se face trecerea prin patru pandative, are două arcuri concentrice, iar mai sus şi paralel cu acestea are nişte muluri.

Între cei doi pilaştri care susţin arcul triumfal al altarului şi între pereţii laterali, care fac câte un unghi drept cu absida de la răsărit, de o parte şi de alta se găsesc câte două absidiale. Cele de la miazănoapte: una formează proteza (cea scobită de la răsărit), iar a doua serveşte ca loc de spălat, având o deschizătură în crenel, prin care pătrunde lumina. Cele de la miazăzi: una serveşte pentru păstrat în afară (cea de la răsărit), iar cealaltă pentru foc.

Altarul situat cu două trepte mai sus decât naosul, are în partea de răsărit o deschizătură centrală în care se află „locul celui Prea Înalt” deasupra căreia este o fereastră, la fel cu cele din naos. În mijloc se află Sfânta Masă făcută dintr-un bloc de piatră cioplită, având înălţimea de un metru şi grosimea de 70/70 cm, deasupra căreia este o lespede dreptunhiulară de 1,20 m şi groasă de 0,10 cm din acelaşi material.

Cu privire la cei şase pilaştri care despart naosul în trei nave longitudinale, una principală şi cele două laterale secundare se păstrează o poveste de la bătrânul Ioan Ilie Toderică, fost epitrop al bisericii: „Vezi părinte, stâlchii ăştia? Eram copchil pe când se făşia biserica easta…să hi avut ca doisprăzăşi ani. Arnăuţii de la monăstire adunau toţi boi din satu şi se duşeau tuma la pârâul Albu. Acolo unii şopliau stâlchii, numai numai că-i durau şă-i puneau pe câte o corşie de fagu (copac cu două ramuri paralele dar puternice). Şă înjugau atâţia boi la dânsu până cându îl hurneau din locu. Dacă era timpu uscatu atunci merjea înintea boilor cu polobocul cu apă şi străchia ca să se facă mâzgă şi aşa să ducă chiatra târăş la mănăstire. Dacă se întâmpla să se îmbolnăvească un bou, îl plătea cu galghini, iar se huhureau şi trăjeau cu chistoalele di bucurie”.

Într-adevăr pilaştri sunt din câte un singur bloc de piatră cu înălţimea de 2,70 m şi grosimea de 0,70m/0,60m. Ceea ce merită reţinut din povestioara bătrânului este greutatea cu care au putut fi aduse aceste pietre gigantice.

Oricine vizitează acest loc apreciază trăinicia şi dărnicia cu care s-a zidit această biserică, şi poate de asemenea aprecia cu câtă credinţă şi bogăţie sufletească erau stăpâniţi înaintaşii noştri.

7. Sculptura

Decoraţiunea exterioară
Monumentul fiind construit din piatră n-a existat posibilitatea să i se facă decoraţiuni bogate nici în exterior, nici în interior. Cele câteva elemente arhitectonice decorative pe care le-am descris mai înainte ca: plinta, mulurile, buclierii şi arcadele oarbe, care încadrează ferestrele, fiind insuficiente pentru a completa acest capitol. Totuşi le-am descris aici şi am insistat chiar în prezentarea interiorului bisericii pentru că nici una dintre bisericile, schiturile sau mănăstirile din judeţ sau din preajma acestuia nu se aseamănă cu stilul mănăstirii Vizantea.

Este un lucru de mirare la acest monument cum de a putut fi construit aşa de simplu, faţă de posibilitatea materială a ctitorului pe de o parte, şi faţă de stilul şi planul pe care şi l-a propus să-l adopte. Nu se poate admite, de asemenea că aceşti meşteri să fi renunţat uşor să construiască o biserică pe pământul aşa de darnic al Moldovei, fără să o împodobească cu toate elementele artistice ale stilului şi ale timpului. Şi atunci, nu ne rămâne decât să căutăm această simplitate, în ceea ce priveşte decoraţia interioară şi exterioară a acestui monument luând în considerare contextul în care s-a realizat construirea lui.

După cum s-a arătat, timpul când s-a zidit biserica nouă a mănăstirii Vizantea coincide cu perioada în care „se frământa la noi aluatul Sfintei Uniri” din 1859.

Cum mânăstirea cu întinsele ei proprietăţi se afla aproape de Milcovul „buclucaş” şi de Focşani, unde răsunau glasurile tinereşti ale lui Alecsandri, Negruzzi, şi ale altora, care probabil în discursurile lor pomeneau şi de bogăţiile noastre care se scurgeau în Orient din mănăstirile închinate, iar pe de altă parte bătrânul tribun al poporului vrâncean, Moş Ion Roată, care nu era decât la o palmă de loc de Vizantea, în Câmpuri răzăşeşti, localnicii începuseră să simtă tendinţa de expansiune ale egumenului grec de la Vizantea şi nu mai conteneau cu jabelele.

Toate acestea au fost motive destul de puternice care i-au făcut pe călugării greci de la Vizantea (care erau omeni buni cunoscători ai vremurilor) să purceadă de îndată la zidirea unei mănăstiri care prin frumuseţea şi trăinicia ei să potolească mânia ce va să fie şi de care tot n-au scăpat.

Dar cum această operă cerea timp, răbdare şi mai ales bani, la toate acestea se adăuga şi liniştea necesară elaborării unui proiect de ornamentare a bisericii, pentru a te putea avânta în domeniul frumosului, se vede că monumentul Vizantea n-a avut parte de împrejurări prielnice construirii ei.

Decoraţiunea interioară
Aceeaşi înfăţişare simplă care stăpâneşte partea exterioară a clădirii se observă şi în interior în ceea ce priveşte elementele decorative. În schimb, însă, aici te minunează varitatea liniilor curbe, care se întretaie până în cele mai mici amănunte.Decoraţii sculpturale nu prezintă decât catapeteasmă şi uşile împărăteşti, precum şi cele câteva icoane care se păstrează de la biserica de lemn.

Catapeteasma este înaltă cât arcul triumfal, lăsând crucea de deasupra să se petreacă chiar în tambur. După elementele sculpturale o putem împărţi în două mari registre orizontale, divizate la rândul lor în câte şapte registre verticale, prin câte şase coloane de lemn artistic sculptate şi împodobite de sus în jos, prin împletituri de rinsouri, închipuind lujerul şi frunza de vie. Atât coloanele care flanchează icoanele din registrul inferior, cât şi acelea din registrul superior, au capiteluri sculptate şi vopsite în mai multe culori, între care predomină fondul albastru, pe care se relevează verdele şi roşul în nuanţe vii.

Pe aceste capiteluri şi până unde începe registrul superior se află un spaţiu intermediar cu lăţimea de 0,30 m şi cu lungimea atât cât ţine lungimea catapetesmei care este foarte bogat sculptat şi colorat în forma de arabescuri, flancate pe ambele părţi de bogate rinsouri vopsite cu bronz galben.

În dreptul fiecărui capitel şi pe acest spaţiu descris mai înainte se află sculptat câte un grifon, iar pe suprafaţa care susţine coloanele registrului superior sunt sculptate mici discuri argintii.

Fiecare din icoanele acestor registre sunt bogat încadrate de rinsouri multicolore, din a căror ondulaţiuni nu a dispărut linia curbă din partea superioară, spre a imprima şi aici caracteristica stilului din întregul monument.

O altă podoabă a monumentului descris o formează uşile împărăteşti. Privite atunci când sunt închise, în întregimea lor şi ca formă, au o perfectă asemănare cu catapeteasma, asemănându-se ca şi aceasta cu un munte, în vârful căruia, de această dată, stă sfântul potir, din care iese la iveală o stea luminoasă cu raze aurii. Acest simbolism este foarte rar închipuit în bisericile noastre şi ne întăreşte încă o dată părerea că cei care au condus lucrările acestei mănăstiri au ştiut să îmbine perfect de frumos liturgismul ortodox cu arta creştină bisericească. Încadrate de risouri cu aceleaşi linii curbe în partea superioară a lor o complexitate de viţe de vie ascund în desişul lor patru struguri bogaţi, coloraţi într-un albastru închis, care atârnă deasupra a patru medalioane mici, sculptate în relief, sus închipuind Buna Vestire, iar jos pe apostolii Ioan şi Luca.

Amintim, de asemenea, că în biserica fostei mănăstiri Vizantea s-au păstrat, până nu demult şi uşile împărăteşti de la vechea biserică, aceasta aflându-se în prezent la Muzeul Eparhial Buzău

În ceea ce priveşte elementele picturale, acestea pot fi descrise numai prin studierea catapeteasmei şi a celor câteva icoane de lemn păstrate de la vechea biserică, întrucât, după secularizarea averilor mănăstireşti, din 1863, călugării greci au fost nevoiţi să părăsească ţinuturile acestea şi astfel biserica a rămas nepictată mural.

8. Obiecte şi cărţi vechi de cult

Biserica de la Vizantea adăposteşte o bogată colecţie de bunuri culturale, datând din vremurile întemeierii. În cele ce urmează vom enumera obiectele de valoare artistică şi istorică, ce au aparţinut vechii biserici a mănăstirii Vizantea, care se păstrează fie la locul de origine, fie la Muzeul de Istorie din Focşani, şi anume:

  • Crucea de lemn ferecată în argint (circa 250 gr.), care după episcopul Melchisedec a fost dăruită mănăstirii Vizantea de Doamna Safta, soţia lui Ştefăniţă Vodă, feciorul lui Vasile Lupu, în anul 1657, având încrustat fin pe postamentul ei această menţiune. Cu timpul inscripţia s-a şters şi această cruce rămâne obiectul cel mai valoros al Bisericii Vizantea, o adevărată bijuterie a tuturor timpurilor.
  • Tripticele lucrat din lemn, sculptat, se deschide în două uşi, formând trei registre; aici se observă scris pe pergament lipit de lemn numele multor domni, arhiepiscopi şi boieri, care au dăriut şi au înnoit acest sfânt locaş, aşa cum am văzut la istoricul mănăstirii. Acesta se păstrează la Muzeul de Istorie din Focşani.
  • 5 icoane împărăteşti provin de la catapeteasma vechii biserici a mănăstirii, care datorită spectrului avansat de degradare se află în custodie la Muzeul de istorie din Focşani
  • 11 icoane praznicale starea acestora fiind mai bună, se păstreză la biserica din Vizantea. Pictura este încă vie, iar pe fondul acestor icoane (fie cele împărăteşti, fie cele praznicale) s-a folosit Echt Caterinen Gold (foiţe de aur). Stilul este specific veacului al XVII-lea. Coloritul este închis, figurile sunt trase la faţă, specific stilului bizantin. La toate aceste icoane împărăteşti pictura este realizată pe lemn cioplit (unele cu sculptură pe motive vegetale), îmbinându-se sculptura cu pictura.
  • Cădelniţă de argint masiv cu partea de jos în forma de navă, străjuită de trei îngeraşi, de ale căror aripi sunt agăţate lanţurile de susţinere. Partea superioară are forma unui turn de biserică frumos cizelat, având în partea de sus o frumoasă cruce grecească.

Pe Sfânta Masă se mai păstrează un relicvariu în form unei cărţi de ritual de mărimea 20/15 cm şi grosimea de 0,06 m, care a fost cândva cuprins de flăcări; totuşi se poate vedea că a fost din lemn, acoperit din afară cu piele verde, iar pe dinăuntru cu pluş roşu.

Când se deschide pe o placă de argint prinsă în mici şuruburi, se observă adâncite şapte locuri de formă diferită, împrejurul locului mai mare de forma crucii, de mult preţ, care a dispărut cu ocazia războiului, după spusele localnicilor.

Pe placa mai sus arătată sunt perforate locurile în care se mai păstrează trei din sfintele moaşte se află scris în greceşte numele a cinci sfinţi: Sfântul Modest, Anastasia Ramona, Haralambie, Elefterie şi Trifon.

În afară de aceste obiecte, la biserica fostei mănăstiri Vizantea se mai păstrează şi cărţi vechi de ritual, de literatură şi ştiinţă, în greceşte şi în româneşte cu caractere slavone.

Faptul că între cărţile de ritual ce se găsesc la fosta mănăstire, se mai găsesc şi cărţi de literatură şi ştiinţă ne face să credem că în timpul epocii fanariote, această mănăstire a fost condusă de oameni luminaţi care şi-au permis luxul de a face ştiinţă şi literatură, deosebit de „Pravilă şi rugăciuni” şi nu este exclus ca aici să fi funcţionat, ca şi lângă alte sfinte mănăstiri o şcoală catehetică.

Cărţile se împart în două categorii:

a) De ritual:

  • Evanghelia tipărită în zilele lui Ioan Voievod la anul 1772 cu osârdia şi celtuiala mitropolitului Gavriil în tipografia sa de la Iaşi;
  • Evanghelia tipărită în a doua domnie a lui Grigore Ghica Vodă cu binecuvântarea şi cheltuiala mitropolitului Neofit, în Bucureşti la anul 1750;
  • Penticostarul tipărit sub domnia lui Al. Scarlat Ghica Vodă cu binecuvântarea şi cheltuiala mitropolitului Grigorie, în Bucureşti la anul 1768. O însemnare de pe această carte întăreşte faptul că mănăstirea Vizantea a fost închinată la anul 1777 mănăstirii Grigoriu din Sf. Munte Athos;

Redăm mai jos această însemnare: „Această sfântă şi dumnezaiască carte cu toată osârdia sfinţiiei sale părintelui (numele rupt), a sfinţiei sale părintelui chir Constandie eromonahul proegumenul exarhii de la Sfânta monastire Grigorie Sveta Gora, învrednicindu-se a câştiga mitoc pe sfânta carte ca aceasta am dat-o ca să fie sub blestemul Domnului nostru Iisus Hristos cum şi cel ce ar afla-o înstrăinată şi n-ar adeveri-o”, 7285 aprilie 15 (1777).

  • Liturghier tipărit sub domnia lui Mihai Grigore Sturza în anul 1860, în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza;
  • Ocotih tipărit în anul 1834;
  • Aghiasmatar mic tipărit sub domnia lui Ioan Sandu Sturza cu binecuvântarea şi cheltuiala mitropolitului Veniomin Costachi, 1823;
  • Evanghelia 1863, Penticostrul 1762, şi cele 12 Mineie 1869 tipărite la Veneţia;
  • Mineiele pe lunile Februarie, Martie, Aprilie, Mai, Iulie, şi Octombrie tipărite în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti şi a mitropolitului Grigorie şi sub îngrijirea episcopului Chesarie al Râmnicului, între anii 1774-1782.

b) Literatură:

  • Filosofie, Logică, Metafizică, şi Etica în patru volume tipărite la Veneţia în 1804.
  • Filosofia şi istoria fizică, Constantinopol, 1841;
  • Fizica şi Chimia, Veneţia, 1812;
  • Enciclopedie şi Filologie în patru tonuri, Veneţia, 1870;
  • Istoria Greciei de Goldschnit, Veneţia 1807
  • Noi reformatori, Veneţia 1780.

9. Clerici conducători ai Mănăstirii Vizantea de la fondare şi până azi

Primul cleric care a condus mănăstirea Vizantea a fost fără îndoială călugărul Ioan Broştoc. În legătură cu perioada în care acesta a activat la Vizantea nu avem dovezi sigure, dar totuşi putem spune că acesta a activat de la 18 aprilie 1584, când a cumpărat de la domnitorul Petru Şchiopul „un loc pustiu”, pe care fondează mănăstirea şi până la 22 iunie 1646, când închină mănăstirea Vizantea, mănăstirii Pângăraţi.

În pomelnicul mănăstirii Vizantea întâlnim egumeni ca: Teofan, Mesalia, Pohonia, Nictarie, Iosaf, despre care nu ştim perioada în care au activat.

Mai multe informaţii despre egumenii mănăstirii Vizantea le aflăm din cele 109 documnete cuprinse în manuscrisul 580 de la Arhivele Statului Bucureşti. Astfel între 1 iunie 1679 şi 21 septembrie 1692 întâlnim pe egumenul Simion. La 22 mai şi 26 octombrie 1711 îl găsim în documente pe egumenul Filotei. De la 3 august 1716 şi până în ianuarie 1730 este întâlnit în mai multe documente egumenul Ifrosin.

La 15 septembrie 1742, când mănăstirea Vizantea a fost închinată mănăstirii Grigoriu din Muntele Athos egumen al mănăstirii era Spiridon Şendrea.

La 20 august 1809 episcopul Gherasim al Romanului raportează mitropolitului Gavriil Bănulescu cu privire la mănăstirea Vizantea, următoarele: Ieromonah Ignatie egumen grec, ieromonah Ignatie, moldovean, monahul Mihail moldovean. Acesta ar fi personalul mănăstirii Vizantea la anul 1809 după cum ni-l relatează dosarul nr. 56/1809 din arhiva Consiliului Eparhial Chişinău (publicat în revista Arhivele Basarabiei, anul II, nr. 2 de profesorii T.Bulat şi C. Tomescu, Chişinău 1931).

La 20 iulie 1842-1858 găsim pe egumenul Visarion, pe cheltuiala căruia s-a zidit biserica actuală a fostei mănăstiri Vizantea, după cum se citeşte pe inscripţia grecească de deasupra uşii de la intrere în pronaos.

La 20 iulie 1868 găsim pe protosinghelul Constandie pomenit pe Sfântul Disc al Bisericii. Considerăm că acesta este primul slujitor după ce biserica a devenit locaş de parohie.

De la 1880 până la 1905 a fost paroh preotul Nicolae Grosu, născut în comuna Găuri şi căsătorit în comuna Vizantea, absolvent al seminarului inferior din Roman şi hirotonisit de episcopul Melchisedec al Romanului. Acesta era slujitorul bisericii fostei mănăstiri Vizantea în timpul căruia mitropolitul Melchisedec Ştefănescu a vizitat fosta mănăstirea Vizantea.

Între anii 1905-1911 preot paroh a fost Gh. Gage, născut la 14 septembrie 1866, absolvent al seminarului inferior, fiind transferat aici de la Răstoaca la 1 mai 1905.

Între anii 1911-1919, a fost paroh preotul Constantin Taftă, ginerele fostului paroh N. Grosu.

De la 1919 până la 1925 a fost ieromonahul Hrisant Mateev, basarabean de origine.

Între anii 1925-1944 a fost paroh preotul Ioan T. Grosu care a fost hirotonisit în urma absolvirii seminarului din Roman. Pe când se afla preot la parohia Înălţarea Sfintei Cruci din comuna Vizantea a urmat şi studiile Facultăţii de Teologie din Chişinău, pe care a absolvit-o având ca lucrare de licenţă, lucrarea intitulată „Monografia Monastirii Vizantea”.

Din anul 1944 până în 1954 parohul parohiei Vizantea a fost preotul Dobre Nicolae.

Între anii 1954-1960 a fost paroh preotul Diaconu Ghiţă.

Din anul 1960 până în anul 1969 preot paroh al parohiei Vizantea a fost preotul Taftă Nicu. Între anii 1969-1977 a fost preotul Postolche Ion.

Din anul 1977 şi până în 1995 preotul parohiei Vizantea a fost preotul Aga Ştefan, care a absolvit Seminarul din Buzău şi Facultatea de Teologie din Bucureşti.

Din anul 1995 s-a transferat la Panciu unde activează şi astăzi fiind şi secretar la protoieria Panciu.

Începând cu anul 1995 preot paroh al parohiei Vizantea este preotul Gheorghiţă Lucian, absolvent al Seminarului din Buzău şi al Facultăţii de Teologie din Bucureşti.

10. Reparaţii

Până la terminarea bisericii actuale (1858) serviciul divin al mănăstirii se oficia desigur în bisericuţa de lemn de stejar ce s-a păstrat în curtea mănăstirii până înaintea primului război mondial.

De îndată ce s-a terminat biserica actuală, dat fiind şi împrejurările ce s-au succedat, printre care şi expropierea de la 1864, bisericuţa veche a fost lăsată în părăsire, pentru ca în 1916 să fie distrusă de armatele austro-ungare, care au stat în preajma ei până la 1918.

Cu aceasta s-a înmormântat în tăcere ultima clădire domenască a mănăstirii Vizantea. Au mai rămas doar ruinele zidurilor de odinioară, care să mai fie marturii ale trecutului şi care să mai hotărască pe cercetătorii timpului să dovedească ceea ce vremea şi uitarea au lăsat să se îngroape. Deşi era o perioadă destul de vitregă, la biserica nouă, în anul 1914 i s-a schimbat pardoseala înlocuindu-se cu alta din dulapi de brad şi tot atunci s-a înfundat şi pridvorul cu scândură, care era deschis, adăugându-se ferestre şi uşi de lemn.

În anul 1927 făcându-se o curăţenie generală, biserica a fost văruită (căci ea nu era pictată) şi i s-au înlocuit strănile din partea de nord care erau stricate. Tot atunci au fost înfundate cu cărămidă, rămânând cu geamuri la intrare şi păstrându-se elementele arhitectonice.

În 1934 s-a reparat acoperişul şi al clopotniţei, s-a vopsit acest acoperiş şi s-a prevăzut cu uluce şi burlane din tablă zincată, pentru scurgerea apei, care mai înainte se prelingea pe ziduri din cauza vântului. Biserica a mai avut nevoie de reparaţii după cutremurul din 1940 când i s-a prăbuşit turla. Aceasta a fost refăcută, cu ajutorul credincioşilor, din lemn. Între anii 1964-1967 i s-au înlocuit strănile ce erau putrezite şi s-a vopsit din nou tabla. Biserica a avut de suferit şi în urma cutremurului din martie 1977 necesitând consolidări.

Într-o perioadă când regimul comunist ateist demola biserici, vrednicul preot paroh Ştefan Aga, începe consolidarea şi restaurarea bisericii Înălţarea Sfintei Cruci a fostei mănăstiri Vizantea. Astfel că între anii 1978-1989 se consolidează şi se restaurează exteriorul.

În anul 1990 s-au pregătit pereţii interiori pentru pictură în frescă, iar la 22 iulie 1992 a început lucrare de pictură. Pictura a fost executată de pictorul arhidiacon Gabriel Sibiescu din Buzău şi a fost terminată în august 1994.

Aceste lucrări s-au făcut cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Epifanie Norocel, episcopul eparhiei Buzăului şi Vrancei. Slujba de resfinţire a fost oficiată de către Prea Sfinţitul Epifanie în ziua de 18 septembrie 1994, înconjurat de un ales sobor de diaconi şi preoţi.

Aşa cum am arătat mai sus la păstorirea parohiei Vizantea, din toamna lui 1995 a venit preotul Lucian Gheorghiţă, care a reparat acoperişul clopotniţei schimbând înfăţişarea pe care o avea (a unei mitre orhiereşti) în frumosul stil moldovenesc.

Iată că după aproape 140 de ani de la zidire biserica Înălţarea Sfintei Cruci a fostei mănăstiri Vizantea a fost adusă la adevărata ei frumuseşe aşa cum şi-a dorit-o şi ctitorul ei, monahul Visarion.

21 decembrie 2008
Articol realizat de preotul Holbea Ion

1. Aşezarea şi denumirea 2. Ctitorii
3. Procesele 4. Închinarea
5. Secularizarea averilor Mănăstirii 6. Biserica, descriere arhitectonică
7. Sculptura 8. Obiecte şi cărţi vechi de cult
9. Clerici conducători ai Mănăstirii până azi 10. Reparaţii
11. Bibliografie

BIBLIOGRAFIE

I.IZVOARE

1. Arhivele Statului Bucureşti

Fondul Mănăstirii Mera, nr. de invenatr 222:

  • dosar 151/19 decembrie 1832;
  • dosar 12- 3 noiembrie 1832;
  • dosar 5/26 iulie 1834;
  • dosar 35-30 noiembrie 1834

Mănăstirea Mira, Pachetul 1, nr. de inventar 222 (3 documente)

Condica mănăstirii Vizantea, nr. de inventar 74 (mss. 580-109 documente)

Fondul mănăstirii Vizantea, nr. inventar 285 (dosar 1-1832;

  • dosar 2-1832
  • dosar 3-1832
  • dosar 4-1834
  • dosar 6-1835
  • dosar 7-1836
  • dosar8-1876

2. Arhivele Statului Vrancea Fondul prefecturii Putna dosarul 32-1908

3. Constantinescu Mirceşti, C.D. şi Sthal, H.H., Documente Vrâncene, cărţi domneşti, hotârnicii, răvaşe şi izvoare, vol.I, II, tipografia Bucovina, Bucureşti, 1929

4. Documenta Romanae Historica, A. Moldova, (DRN)

5. Documente privind istoria României, A. Moldova, sec. XVIII, 5 vol., Bucureşti, 1952-1957 (DIR)

6. Papadopoulos Kerameus, A., Documente privitoare la istoria românilor culese de Eudoxiu de Hurmuzaki, vol. XIII, Bucureşti, 1909

7. Sava Aurel, Documente putnene, volI, tipografia Cartea Putnei, Focşani, 1929

8. Idem, Documente putnene, vol.II, tipografia Bîncii Centrale Cooperative, Chişinău, 1931

II. LUCRĂRI GENERALE ŞI SPECIALE

1. Aga Prof. Sevastiţa, Contribuţii la monografia localităţii Vizantea cu referire specială la rolul mănăstirii din localitate, Bucureşti 1993
2. Balş G. Bisericile moldoveneşti din veacurile al XVII şi XVIII-lea, Bucureşti., 1933
3. Bilciurescu Constantin, Mănăstirile şi bisericile din România cu notiţe istorice şi gravuri, Bucureşti, 1890
4. Bodogae, Pr. Prof. Teodor, Ajutoarele româneşti la mănăstirile din Sfântul Munte Athos, Sibiu, 1940
5. Bolliac, Cezar, Mănăstirile din România. Mănăstiri închinate, Bucureşti, 1862
6. Brezoianu, Ion, Mănăstirile închinate şi călugării străini, Bucureşti, 1862
7. Canianu M. şi Cândrea A., Dicţionarul geografic al judeţului Putna, Bucureşti, 1897
8. Cantemir Dimitrie, Descrierea Moldovei, Bucureşti, 1976
9. Cherciu Cezar, Vrancea şi ţinutul Putnei, ed. Neuron, Focşani, 1995
10. Codrescu, Theodor, Uricariul, Iaşi, 1852-1895
11. Coliu Emil, Contribuţii la un istoric al mănăstirii Mira, Constanţa, 1932
12.Constantinescu-Mirceşti Constantin, Vrancea arhaică. Evoluţia şi problemele ei, ed. Litera, Bucureşti, 1985
13.Drăguţ, prof. dr. Vasile, Tradiţii ctitoreşti la curbura Carpaţilor, în Spiritualitate şi istorie la întorsura Carpaţilor, ed. Episcopiei Buzăului, Buzău 1983
14. Giurăscu C.C. Istoria podgoriei Odobeşti din cele mai vechi timpuri până în 1918, ed. R.S.R., Bucureşti, 1969
15. Idem Principatele Romane la începuturile sec. al XIX-lea,ed Stiintifica,Bucureşti, 1976
16. Giurăscu C.C.-Giurascu C.Dinu, Istoria romanilor din cele mai vechi timpuri şi până astăzi,ed. Albatros, Bucureşti,1975
17. Giurgea Emil,Vrancea Ghid turistic.ed Sport-turism,Bucureşti, 1977
18. Grosu, Pr. Iconom Stavrofor, T.J.Monografia mănăstirii Vizantea, tipografia Cartea Putnei ,Focsani ,1940
19.Ionescu-Brad,Ion, Agricultura Română a judeţului Putna, Bucureşti 1869
20. Iorga Nicolae, Sate şi mănăstiri din România ,ediţia II, ed. librăriei Pavel Surdu, Bucureşti 1916
21. Idem, Istoria bisericii Româneşti şi a vieţii religioase a românilor, ediţia II, 2 vol., Bucureşti ,1929-1932
22. Idem, Vrancea şi Vrânceni, Bucureşti 1921
23. Lucaciu S., Însemănri istorice în jurul Unirii Principatelor Române şi a domniei lui A.I Cuza,editura Ştiinţifică ,Bucureşti,1961
24. Măgureanu ,pr Nicolae, Mănăstirea Mira lucrare de licenţă, fără an
25. Moldoveanu,Pr. Dr. Ioan, Contribuţii la istoria relaţiilor Ţărilor Române cu Muntele Athos,Bucureşti 2002
48. Neculce Ion, Letopiseţul Ţării Moldovei, ed Iorgu Iordan ,Bucureşti1963
49. Norocel,P.S Epifanie, Ctitorii voievodale în eparhia Buzăului, ed episcopie Buzăului,Buzău 1998
50. Păcurariu,Pr prof. Mircea,Istoria Bisericii Ortodoxe Romane.3 vol,editia a II-a Bucureşti1992-1997
51. Rămureanu,I.Bodogae,T.Istoria Bisericească Universală, evol. II,edtia aII-a Bucureşti 1993
52. Spineni ,Marin Popescu, Procesul mănăstirilor închinate, Bucureşti 1936
53. Stoica, Nifon şi Stoicescu,Nicolae, Aşezamânte monahale Din Eparhia Buzăului în Spiritualitate şi istorie la întorsura Carpaţilor vol 2 Buzău 1993
54. Stoicescu,Nicolae, Repertoriul bibliografic al localităţilor şi monumentelor feudale ale Moldovei,Bucureşti 1974
55. Ştefănescu P.S Melchisedec, Notiţe istorice şi arheologice, Bucureşti,1885.

STUDII ŞI ARTICOLE

1. Arbore P. Alexandru, Toponimie putneană, în rev. Milcovia, I, 1930, vol. I

2. Bodogae, Pr. Prof. Teodor, Consideraţiuni istorice privind legăturile Bisericii Române cu mănăstirile din Muntele Athos, în rev. Mitropolia Banatului, 3-4 1943

3. Bogdan, D.P.; Despre daniile româneşti la Athos, în Arhiva românească, VI, 1941

4. Boldur , A. A., Biserica Ortodoxă din Moldova în timpul domniilor lui Bogdan al-III-lea şi Ştefăniţă, în rev., Mitropolia Moldovei şi Sucevei, an XLIII, 1967, nr. 3-4

5. Bulat, T.G., Ruşii caută metale în Moldova, în rev., Arhivele Basarabiei, an III, nr.2, 1931

6. Cojocaru, C. Constantin, Biserica Moldovei, sprijinitoare a Orientului ortodox, I, sec. XVI-XVII, în rev., Mitropolia Moldovei şi Sucevei, 4-6, 1985, II, sec. XVII-XVIII, în Mitropolia Moldovei şi Sucevei, 3, 1987

7. Cristache Panait, Ioana, Circulaţia în Moldova a cărţii în limba română tipărită în sec. XVIII, în rev. Mitropolia Moldovei şi Sucevei, XLVIII, 5-6, 1972

8.Elian, prof Alexandru, Biserica Moldovei şi Muntele Athos la începutul veacului al XIX-lea, în rev. Studii Teologice, an XIX, 7-8, 1967

9. Ene, pr. drd. Ionel, Mănăstirea Mera-o ctitorie voievodală a familiei cantemireştilor în ţinutul Vrancei, în rev. Îndrumător bisericesc, pastoral şi patriotic, 6, 1987

10. Gabor Adrian, Ctitoriile de biserici şi mănăstiri ale dregătorilor domneşti din judeţul Vrancea în rev. Glasul Bisericii 6,1989

11. Idem, Mărturii arheologice privind vechimea creştinismului în sudul Moldovei, în rev. Mitropolia Moldovei şi Sucevei, LXII,1-2,1986

12. Giurăscu,C Constantin, Despre Vrancea în Revista Istorică Română, an IV,1934

13. Iordan ,Iorgu, Toponomia Putneana, în Rev. “Milcovia”,IV.vol.1-2,1933

14. Iorga, Nicolae, Un sat de vieri, Odobesti, in Revista istorica, v,1914

15.Idem, Muntele Athos în legătură cu ţările noastre, în “Analele Academiei Române Memoriile Secţiunii Istorice”36, 1913 -1914

16.Iosipescu Sergiu, Note istorice despre mănăstirea Mira ctitoriei fortificată a cantemireştilor ,în “Buletinul monumentelor istorice “4,1972

17. Idem, Mănăstirea Mira: zbuciumatul destin al unei ctitori cantemireşti în “Magazin istoric” anulVII,10,1973

18. Moisescu,diac. Prof. I.Gh., Contribuţia românească pentru susţinerea Muntelui Athos un decursul veacurilor în rev.”Ortodoxia”2,1953

19. Munteanu-Negruţii, Ecaterina, moşiile mănăstirilor din Moldova închinate locurilor sfinte după o statistică alcătuită în 1848 în rev.”Mitropolia Moldovei şi Sucevei”an XLIII,7-8,1967

20. Sava Aurel, Contribuţii la Istoria Bisericii Vrâncene în rev. “Milcovia “ anul II vol 1 tipografia Cartea Putnei,Focşani 1931